Viața practică – Metoda Montessori

Viața Practică, mai precis exercițiile de viață practică, sunt activitățile ce atrag copiii cu ușurință încă de la primele interacțiuni ale acestora cu mediul înconjurător. Acestea sunt inspirate din viața cotidiană, iar copiii au prilejul de a le observa în primul rând acasă, participând într-o oarecare măsură la îndeplinirea lor. Cu cât copiii sunt mai implicați în activitățile de zi cu zi ale adulților și li se oferă ocazia de a contribui la gospodărirea casei, cu atât capacitatea lor de a face singuri aceste activități se va îmbunătăți.

A te substitui copilului în îndeplinirea activităților sale de formare, cu intenția lăudabilă de a-l ajuta, nu este ceea ce copilul are nevoie. Aceasta substituire, în loc să reprezinte un ajutor, este, din contră, o piedică în dezvoltarea copilului. Trebuie să-i permitem să acționeze în mod liber, din inițiativă proprie, într-un mediu înconjurător construit astfel încât să răspundă nevoilor sale. Totuși, trebuie să fim foarte clari în privința sensului acestei libertăți. Libertatea nu înseamnă a fi liber sa facă tot ceea ce vrea: semnificația libertății este mai ales aceea de a fi capabil să-și satisfacă nevoile vitale fără să depindă de ajutorul altei persoane. Maria Montessori

Activitățile Vieții Practice

Viața practică se împarte în 4 tipuri de activități:

1. Grija față de sine, unde întâlnim activități de tipul: încheiatul nasturilor și legatul șireturilor, încălțatul și descălțatul, spălatul pe mâini, pieptănatul, suflatul nasului, etc.
2. Grija față de mediul înconjurător, care se reflectă prin activități ce presupun: spălatul rufelor, a veselei, măturatul, îngrijirea plantelor, pregătirea mesei, etc. Deasemenea, aici intră și activitățile de grădinărit, de hrănire a animalelor domestice, a păsărilor sălbatice, etc.
3. Grija față de ceilalți: se concretizează în exercițiile de “Grație și Curtoazie”. Se arată copiilor, cum se comportă oamenii în societate, cum se salută, cum se cere ceva, cum se mulțumește, etc. Toate acestea se realizează prin jocul de rol.
4. Controlul mișcării: cuprinde coordonarea și rafinarea mișcărilor întregului corp. Un exemplu este mersul pe linie, mai precis pe conturul unei elipse. Dacă la început copiii merg simplu, mai târziu reușesc să meargă în ritmul muzicii sau cu diferite obiecte în echilibru. Tot aici regăsim și exercițiile liniștii, care nu sunt o metodă de pedeapsă, ci dau copiilor posibilitatea de a crea ocazii de liniște și de a se bucura de acestea.

Mesajele pe care le primesc copiii, când desfășoară activități de viață practică, sunt deosebit de valoroase. Acestea ajută copilul să-și crească încrederea în sine. Faptul că el este capabil să pună masa și să șteargă praful, să curețe un cartof și să se îngrijească pe sine, alegându-și hainele și îmbrăcându-se singur, spălându-se pe corp și pe dinți, toate acestea îi dau încredere să afirme despre el că: eu pot!, eu reușesc!, sunt în stare să fac și singur!” 

În concluzie, dacă vom avea deschiderea să privim banalele activități de viață practică, prin prisma minții unui copil, ele ni se vor părea mult mai atractive.